Skip to Content

Băsescu a promulgat TAXA AUTO 2012

Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit căreia românii care cumpără o mașină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă trebuie să o achite.

Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare, iar românii care cumpără o mașină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă trebuie să o achite.
"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului și Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în ședinţa de joi și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României", se arăta într-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.
Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plătește", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât și pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă". [Romania tv]

Evaluarea ta: None Media: 1 (1 vot)