Recent, a fost publicat un comunicat de presă emis de Institutul Național de Statistică privind evoluția PIB-ului în trimestrul IV 2010. Imediat după apariția acestui comunicat, oficiali ai statului s-au grabit să anunțe că România va ieși din criză la finele trimestrului I 2011. Au fost și economiști optimiști care au prognozat cam același lucru, respectiv ieșirea din recesiune odată cu încheierea acestui trimestru.

Specialiștii și oficialii statului care au făcut aceste prognoze și-au bazat afirmațiile pe faptul că țara noastră a înregistrat o ușoară creștere a PIB-ului în trimestrul IV 2010 față de trimestrul III 2010 (de 0,1%) și pe estimarea că PIB-ul va înregistra o nouă creștere în acest trimestru față de cel precedent. Luând în considerare principiul conform căruia o creștere a PIB-ului la nivelul a două trimestre consecutive echivalează cu ieșirea din ”contracția economică”, afirmația optimistă a oficialilor poate fi adevarată, din punct de vedere strict statistic.
Doar că nu este vorba nici de ieșirea din recesiune, deoarece de recesiune am trecut de câteva luni bune și nici de ieșirea din criză, deoarece criza în România are cauze structurale, iar depășirea acesteia presupune o analiză mai complexă, nu doar evaluarea PIB-ului.
La acest moment am putea vorbi de o ieșire din depresiune, aceasta reprezentând, conform teoriei economice, faza cea mai acută a unei contracții economice, etapă în care se află economia României în acest moment. Deși, statistic vorbind, dacă România va înregistra timp de două trimestre consecutiv o creștere economică putem să afirmăm că țara noastră a depășit faza de depresiune, însă până la ieșirea din criză este cale lungă.
Din analiza datelot statistice privind PIB-ul în anul 2010 constatăm că România a încheiat exercițiul financiar 2010 cu o creștere economică negativă față de anul 2009, respectiv de -1,3%. La acestă contracție a PIB-ului au contribuit, în special, construcțiile (cu -10,7% ) și transporturile și telecomunicațiile (cu -4%). De asemenea, consumul final a înregistrat o scădere față de anul 2009, ce a influențat negativ impozitele nete pe produse care s-au diminuat cu -2,5% față de anul 2009. Investițiile s-au diminuat la rândul lor, formarea brută de capital fix înregistrând o scădere de -13,1%.
Din punctul meu de vedere, aceste date statistice nu ne dau prea multe motive să fim optimiști nici în ceea ce privește ieșirea din depresiune. Presupunând că în primul trimestru din 2011 PIB-ul va înregistra o creștere față de trimestrul anterior, există posibilitatea ca în cea de-a doua jumătate a anului economia țării să înregistreze noi contracții economice, dat fiind reducerea investițiilor și lipsa măsurilor fiscal-bugetare de relansare economică.
Pe lângă acestea, intervin și problemele structurale ale economiei românești pe care aș dori să le menționez în aici. Personal consider că deficiențele structurale ale economiei românești, ce reprezintă principala cauză a dezechilibrelor interne din economie, sunt și cele care au facilitat apariția crizei în România.
Dezechilibrele structurale ale economiei românești au apărut în perioada tranziției de la economia centralizată la economia de piață, tranziție care s-a realizat prin terapie de șoc, prin privatizări făcute în grabă și prin liberalizarea prematură și într-un ritm prea alert a comerțului și a pieței de capital. Toate aceste măsuri, firești și necesare pentru trecerea la o economie bazată pe concurență, trebuiau făcute într-un ritm mai lent, cu analize economice și sociale mai profunde și pe măsură ce economia și mentalitatea oamenilor deveneau capabile să accepte aceste noi reguli ale economiei de piață.
Așa cum au fost realizate, aceste măsuri au lăsat în urmă costuri sociale imense și dezechilibre majore în economie, cum ar fi:
 Pozițiile de monopol de care beneficiază unele companii străine pe anumite segmente de piață unde nu există concurență. Aceasta a fost ușor eliminată de către marile companii străine care au pătruns pe piața din România, având ca un prim obiectiv au avut eliminarea concurenței locale.;
 Incapacitatea economiei românești de a-și valorifica potențialul agricol, țara noastră fiind transformată, pe parcursul tranziției la economia de piață, într-un consumator de produse agro-alimentare din import (peste 70%);
 Transformarea economiei dintr-un producător și exportator de produse finite într-un consumator al produselor din afara țării și un exportator de materii prime.
 Crearea balonului speculativ pe piața imobiliară, odată cu liberalizarea contului de capital când în economie a pătruns capitalul străin, în special capital speculativ. Multe țări care au liberalizat într-un timp prea scurt contul de capital au suferit crize financiare ulterioare, iar din acest motiv economiștii au avertizat că eliminarea barierelor din calea capitalului trebuie usținute pentru o perioadă de timp de alte măsuri structurale cum ar fi: introducerea rezervelor minime neremunerate pentru creditele în valută; stabilirea unor plafoane de îndatorare externă atât pentru sectorul privat cât și pentru instituții publice; interzicerea folosirii instrumentelor datoriei pe termen scurt pentru împrumuturi în valută din străinătate; crearea unei agenții independete de rating care să monitorizeze și să evalueze datoria privată sau publică.
 Corupția din mediul public asociat cu o ineficientă administrare a fondurilor publice.
 Repartizarea inegală a avuției. Bogăția este concetrată în rândul unui grup restrâns de persoane, majoritatea populației situaându-se la pragul sărăciei. Nu există o clasă de mijloc, iar aceasta așa subțire cum este a fost formată prin acumularea de datorii.
 Polarizarea distribuției veniturilor. Inegalitatea veniturilor în România este printre cele mai mari de europa, aceasta fiind de 7 în țara noastră, față de 3,5 cât este media la nivelul UE27. Inegalitatea se calculează ca un raport între veniturile obținute de primii 20% din populație cu veniturile cele mai mari și veniturile obținute de ultimii 20% cu veniturile cele mai mici.
 Dezechilibrele pieței muncii datorate dezvoltării economiei informale. La acest moment în țara noastră există o populație ocupată de aproximativ 9.450 mii persoane din care doar 4.300 mii persoane sunt în economia formală, deci persoane fiscalizate care contribuie la formarea bugetului de stat si al celor sociale. Restul, până la 9.450 mii sunt cei care lucrează la negru (aproximativ 1.500 mii pers), persoanele care lucrează în agricultura de subzistență (aprox. 1.700 mii pers.) și lucrători familiali nerenumenerați (aprox 1.000 pers). Așa se explică și criza bugetelor sociale din țara noastră care sunt alimentate de mai puțin de jumătate din populația activă a țării

Aceste particularități ale economiei țării noastre au fost de fapt și cauzele actualei crize economice. Astfel, dacă în SUA criza economică a fost declanțată de spargerea balonului speculativ creat pe piața imobiliară din cauza inovațiilor financiare, în țara noastră criza economică a avut la baza tot un balon speculativ al pieței imobiliare, umflat și dezumflat nu din cauza inovațiilor financiare ci tocmai din cauza acestor probleme structurale ale economiei românești.
Astfel, până ce nu vom depăși aceste probleme structurale nu vom putea vorbi despre ieșirea din criză. Sigur, putem depăși momentul de depresiune în care ne aflăm, putem intra într-o ușoară înviorare a economiei, dar nu vom putea vorbi prea curând de o creștere economică sustenabilă până ce România nu și va rezolva problemele și dezechilibrele structurale.

cristian marinescu

acest articol a fost publica in revista Economistul in 18.04.2011