Skip to Content

Blog Cristian

Există un viitor al zonei euro?

În ultima perioadă de timp, există tot mai multe multe voci care prevăd sfârşitul monedei „euro”, considerând ca fiind inevitabil colapsul Uniunii Monetare. Este adevărat faptul că ne confruntăm cu o criză a datoriilor, ce a scos la iveală multe dintre slabiciunile Zonei Euro şi a pus la îndoială avantajele de care beneficiază ţările care vor trece la moneda unică, mai ales că deciziile Băncii Centrale Europene nu au făcut decât să scoată în evidenţă lipsa de sincronizare dintre economiile Uniunii Monetare. În acest sens, cel mai sugestiv exemplu este cazul Greciei al cărei risc de default (incapacitate de plată) este de 33,64% conform ultimelor estimări ale agenţiei Moody's şi pentru care a fost propus recent un plan de măsuri de salvare de la faliment, prin reducerea cu 50% a datoriilor.

Aversul şi reversul monedei unice. Vederi dinspre România

Din anii 1990, de când România a început tranziţia la economia de piaţă şi până în prezent, a parcurs toate etapele stabilite prin Consensul de la Washington şi a aplicat o serie de măsuri, pe care mai marii economişti ai lumii le-au considerat necesare pentru transformarea unei economii centralizate într-o economie deschisă. Pe măsură ce economia ţării dobândea trăsăturile unei economii de tip capitalist, politicile guvernamentale aplicate au început să fie armonizate cu cele ale Uniunii Europene, axându-se explicit pe direcţia integrării în Uniunea Europeană, iar, mai apoi, pe aceea a aderării la Zona Euro.

Lui Gigi Becali ii place poezia

Dupa furtunoasele declaratii la adresa presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal - Dumitru Dragomir, Gigi Becali s-a linistit brusc si a renuntat la a-l mai critica pe Deragomir.
E foarte curios faptul ca pana acum cateva zile i-a tinut isonul lui Mititelu, declarand ca l-a LPF s-au intamplat lucruri extrem de grave iar Dumitru Dragomir este presedintele unei ligi care, in fapt, nu mai exista. Stim bine, cunoscutele discute referitoare la Statul Ligii, organizata sub forma unei asociatii, si anume la faptul ca nu s-a facut adunarea generala a asociatilor (cluburilor de fotbal membre) care sa valideze noii membrii, respectiiv cluburile care au promovat in prima Liga si pe cele retrogadate. Astfel, s-a ajuns ca LPF sa aiba la acest moment, dupa spusele lui Mititelul, membri (cluburi de fotbal) care nu mai exista la acest moment in prima liga.

Miron Cozma revine in politica cu acelasi „aer” agresiv.

Palierul politic al Romaniei s-a pricopsit saptamana trecuta, cu inca doua noi partide politice. Dupa infiintarea „Partidului Poporului” de catre Dan Diaconescu, cu adresabilitate clara catre electoratul de stanga, un nou partid politic „de stanga” a luat fiinta saptamana trecuta, respectiv „Partidul social democrat al muncitorilor”, infiintat de nimeni altul decat Miron Cozma, fostul lider sindical din Valea Jiului.

Avem profesori, dar nu mai exista studenti....!

Iata ca s-a incheiat si cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, o a doua sansa, ratata din pacate, de majoritatea tinerilor care au fost pusi fata in fata cu primul “examen de maturitate” din viata lor.

Daca in prima sesiune de Bacalaureat, respectiv cea din vara, procentajul celor care au picat la examenul de maturitate a fost putin peste jumatate, se pare ca vara nu a fost un sfetnic bun pentru elevi si nici o perioada facila pentru studiu, intrucat si a doua sansa de a depasi “examenul de maturitate” a fost ratata de majoritatea tinerilor (conform estimarilor, doar 18% din tineri au promovat Bacul in sesiunea din toamna).

Ieșim din depresiune, nu și din criză!

Recent, a fost publicat un comunicat de presă emis de Institutul Național de Statistică privind evoluția PIB-ului în trimestrul IV 2010. Imediat după apariția acestui comunicat, oficiali ai statului s-au grabit să anunțe că România va ieși din criză la finele trimestrului I 2011. Au fost și economiști optimiști care au prognozat cam același lucru, respectiv ieșirea din recesiune odată cu încheierea acestui trimestru.

Rugă pentru îndepărtarea tentaţiei

"Instituţiile politice şi sociale trebuie judecate în funcţie de binele sau răul pe care-l fac indivizilor. Încurajează ele mai degrabă creativitatea decât instinctul posesiv? Întruchipează sau promovează ele un spirit de reverenţă între fiinţele umane? Contribuie ele la păstrarea respectului de sine?" Aceste rânduri au fost scrise în anul 1917 de Bertrand Russell, laureat al premiului Nobel, unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului XX. De ca şi cum nu am fi înţeles nimic din cele două războaie mondiale, din atrocităţile comunismului şi din toate crizele economice prin care am trecut, mesajul lui Russell este la fel de actual şi acum.

Asocierea în participațiune versus parteneriatul public privat

În activitatea economică întâlnim situaţii când membri asociați, respectiv partenerii în cadrul unei asocieri sunt atât persoane private cât şi instituţii publice. În acest caz, asocierea între cele două categorii de persoane poate îmbrăca forma unei asocieri în participaţiune sau se poate realiza sub forma unui parteneriat public – privat. Din acest motiv considerăm util a face o comparaţie între cele două categorii de asocieri, respectiv asocierea în participaţiune şi parteneriatul public – privat.

Avem coruptie, dar nu avem avem corupatori.

In ultima perioada, in Romania, am asistat la multe cazuri de coruptie „descoperite” de autoritatile statului, in care diverse persoane din administratia publica, in special din cadrul Ministerului de Finante sau ANAF (Autoritatea Vamala, Garda Financiara sau Directiile de specialitate din ANAF), au fost retinute sau anchetate de DNA.

Despre jocul falselor apartenente

"Eu sunt economist de dreapta" – spunea recent o distinsă doamnă cu funcţie în actualul guvern. Încerca să justifice prin aceasta de ce susţine anumite decizii ale cabinetului Boc. Curios însă că discuţia nu avea nici o legătură cu vreo doctrină politică, ci privea un calcul banal – în termeni economici se cheamă studiu de impact, adică fundamentarea matematică a consecinţelor pe care le va avea în economie introducerea unui nou act normativ sau modificarea unuia existent.

PFA, intreprindere individuala sau intreprindere familiala

Conform OUG 44/2008, vechile forme de organizare a activitatilor independente sub forma de PFA sau AF au fost inlocuite cu alte trei forme de organizare si anume: Persoana Fizica autorizata (PFA), Intreprindere Individuala (II) sau Intreprindere familiala (IF).

Motiunea pe legea salarizarii a fost respinsa, dar ramane patata cu sange!

Disperarea romanilor atinge cote maxime. Joi dimineata, in ajunul Craciunului, un barbat s-a aruncat de la unul dintre balcoanele Parlamentului chiar in momentul in care premierul Emil Boc isi incepea discursul in legatura cu motiunea de cenzura privind legea salarizarii. Legea salarizarii prin care li s-a luat romanilor tot ce se putea lua…pana si dreptul la viata. Este o lege a salarizarii care l-a transformat pe premierul Emil Boc intr-un Robin Hood pe invers, un Robin Hood care ia de la saraci sa dea la cei bogati.

Romani, treziti-va…!!!

Nu putem trece cu vederea discursul premierului Boc din Parlamenl Romaniei de azi, 14 decembrie. Din pacate, prin cinismul aratat si prin demagogia dicursului sau, premierul ne obliga sa nu tratatam, nici azi, alt subiect in afara celui politic….
Am sesizat, atat in discursul de azi din parlament, cat si in diverse declaratii de presa date de catre premierul Boc, ca acesta, dar si alti reprezentanti ai actualei guvernari, s-au indragostit de expresia “asumarea raspunderii”. Au inceput sa vorbeasca de asumarea raspunderii parca cu prea multa usurinta, ceea de denota o neintelegere a termenului sau o demagogie puerila.

România în incapacitate de plată?

Afirmația șefului FMI, Dominique Strauss-Kahn a pus pe jar mass media din mai multe țări europene, printre care și România. Directorul FMI a declarat într-un interviu acordat unui post de televiziune din Elveția că nici un stat european nu riscă să intre în faliment, cu câteva excepții printre care se numără Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria și România, state în care încetarea plăților este iminentă.

Amnezicul Boc...

In timp ce stateam la masa, pe la orele pranzului, si urmaream stirile la Realitatea TV, apare la un moment dat o imagine cu Elena Udrea impiedicandu-se pe niste trepte, facand cativa pasi inainte, dezechilibrata fiind, apoi sprijinandu-se de un perete. Am rasuflat usurat, zicand….bine ca nu a cazut, ca cine stie … se putea lovi la cap si apoi adio idei ingenioase pentru tursimul romanesc, adio frunze si branduri de tara de 1 mil de euro.

Reguli privind facturarea

I. Persoane obligate să emită factură

Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, mai putin o operatiune scutita de taxa fără drept de deducere, are urmatoarele obligaţii:
- să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

Regimul juridic al contraventiilor

Conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor constituie contraventie fapta savarşita cu vinovatie, stabilita şi sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Sediul secundar/Punctul de lucru al societatilor comerciale!

Orice agent economic, indiferent de forma juridica in care este constituit, are nevoie de unul sau mai multe spatii pentru desfasurarea activitatii sale, care poate fi: “sediu social”, “sediu permanent” sau “sediu secundar”. In cele ce urmeaza sunt prezentate aceste notiuni, asa cum sunt definite in legislatia noastra, precum si obligatiile pe care le au contribuabilii, ce detin astfel de sedii.

Legea responsabilitatii fiscal bugetare - un pas catre asigurarea stabilitatii macroeconomice.

In data de 20 aprilie 2010 a fost publicata in M.O. nr. 252 Legea nr. 69/16.04.2010 privind responsabilitatea fiscal - bugetara. Aceasta lege vine ca o completare a Legii nr. 500/11.07.2002 privind finantele publice si a Legii nr. 273/29.06.2006 privind finantele publice locale.

Asocierea in participatiune

Cadru legal
Asocierea in participatiune este reglementata de Codul Comercial (art. 251-256), Codul Fiscal (art. 28 si art. 86) precum si de Normele de aplicare a Codului Fiscal.

Emite continut