Skip to Content

GÎDEA, FĂ-ŢI RATING PE MORŢII TĂI!

mihai-gadea.jpg

Cînd ţi s-a suit la cap că eşti buricul pămîntului şi încurci reperele unor vremuri şi viii cu morţii, e limpede că te numeşti Mihai Gîdea. Iar asta nu mai are lecuire. Aşadar, Sinteza zilei”. Cu o prezentare pompoasă, unde ţi se atrage atenţia că eşti la cel mai premiat post de ştiri, Antena 3. Şi uite cum, din neantul gramaticii greu de desluşit pentru el, căci pronumele relativ care” îi joacă mereu feste şi atunci trînteşte un ce” ca un scuipat peste dicţionarele limbii române, ei bine, uite cum apare Mihai Gîdea.

După o introducere în care susţine că a trăit sub semnul gloriei Nadiei Comăneci, deşi pe atunci era un biet spermatozoid speriat de vremea facerii ce urma să vină, piţiponcul gafelor televizate deschide subiectul Mihai Neşu. Un om minunat, cu o voinţă pe care puţini o au. De acord. Ca apoi, după mecanisme nedezvăluite, să facă legătura cu lumea culturiştilor. A dracului logică! Oameni care suportă supliciile dietelor cu anabolizanţi. Îmi prezintă un nene cu venele frînghie şi muşchii încordaţi, subliniind că lui i se pare că nu mai arată bine de mult! Arată înfricoşător Cel pe care îl vedeţi în continuare (n.r. Viorel Ristea) arată bine, în opinia mea, dar e foarte posibil ca, dacă va face excese, aşa cum le-a făcut cel dinainte, să arate şi el oribil”.
Şi aici are dreptate, dar din motive pe care nu le ştie. Viorel Ristea nu mai arată bine acum, fără excesele invocate, fiind mort de şapte luni. Atac cerebral. Toată ţara îl ştie şi l-a plîns. Numai Gîdea nu a aflat, ocupat fiind cu scabroasa împăunare de sine. Gîdea, cere scuze familiei, în prima ediţie, şi apoi cară-te! Urma de limax pe care o laşi în presă se va şterge greu, dar se va şterge.
Text reprodus din Ziarul Naţional“

Nu exista voturi