Ambasadorul Statelor Unite a intrat rău în bîză. Probabil, cuvîntul va fi greu de tradus de cei care îi prezintă dimineaţa revista presei. What is bîza“?, se întreabă ofiţerii de presă. Să nu-i chinuim: este un joc practicat de copii, uneori şi de adolescenţii sau soldaţii care se prind în el ca să-şi mai alunge plictiseala. Cel care stă bîza“ are o palmă pe ochi şi cealaltă rămîne la dispoziţia adversarilor“ care îl plesnesc. Pînă nu-l ghiceşte pe cel care a lansat lovitura, primitorul încasează. Gitenstein s-a băgat singur în joc, într-o perioadă cînd în Romînia se dau lovituri puternice.

El a luat locul primitorului de pumni fără să ştie ce-l aşteaptă, necrezînd nici o clipă că va îndrăzni cineva să-i tragă la palmă cu sete lovituri de pedeapsă.Gitenstein a sărit, într-o încercare de a întări cu mesajul lui marca SUA” autolepădarea lui Băsescu de tinicheaua“ de dictator. A făcut-o însă într-o manieră care arată cît de departe de diplomaţie se află ambasadorul. Comparînd marea“ libertate din România cu avantajul“ de a nu primi gloanţe în cap de la lunetişti, reprezentantul oficial al SUA a devenit o ţintă“ a protestatarilor jigniţi. Gitenstein primeşte de cîteva zile serii de rafale, nici un alt diplomat aflat în misiune în România nu a strîns atîtea proteste şi antipatie în anii de după 1989. Forumurile de dezbatere sînt pline de mesaje care îşi exprimă prietenia“ faţă de ambasadorul insolent; scrisorile de protest curg pe adresa redacţiilor. Jurnalul Naţional“ a găzduit pe prima pagină mesaje către Excelenţa Sa, marcînd această turnură în evoluţia simpatiei şi încrederii pe care românii le au îndeobşte faţă de Statele Unite şi faţă de reprezentanţii acestei puternice ţări. Dl. Gitenstein pare că nu înţelege nici acum gafa de proporţii pe care a făcut-o. Problema carierei domniei sale în diplomaţie nu ne îngrijorează; are consilieri de imagine şi sfătuitori care îl pot ajuta să o rezolve. Altceva este mai grav: tăcerea ambasadorului şi a instituţiei diplomatice înseamnă că punctul de vedere exprimat de dl Gitenstein este un mesaj oficial. Adică, Departamentul de Stat împărtăşeşte cuvintele fără echivoc, comparaţiile cu Siria ale înaltului funcţionar aflat în misiune la Bucureşti. Departamentul de Stat făcuse o declaraţie legată de şirul de proteste din România, considerînd că ele sînt doar din cauza recesiunii. A simţit nevoia dl. ambasador să dezvolte aceste aprecieri cu un punct de vedere personal sau vorbele care au stîrnit mînie şi dezamăgire în opinia publică românească au fost dictate de la Washington? Tăcerea adîncă a părţii americane lasă loc la multe interpretări. Riscă Statele Unite dezvoltarea sentimentelor antiamericane de dragul lui Gitenstein, care nu mai este acum văzut la Bucureşti ca un mesager al democraţiei şi al apărării drepturilor cetăţenilor la opinii libere? Faptul că ambasadorul nu vrea să iasă din bîză“ este complet greşit. Proverbul că tăcerea este de aur“ trebuia aplicat înainte de a-i jigni grav pe cetăţenii romîni! Acum, politica struţului care îşi bagă capul în nisip să se ascundă devine păguboasă chiar pentru esenţa misiunii: apărarea intereselor Statelor Unite în România. Departamentul de Stat este singurul care evaluează dacă dl. Gitenstein îşi mai poate îndeplini obligaţiile.
DAN CONSTANTIN
(Text reprodus din Jurnalul Naţional“,
nr. din 1 februarie)