Ultimele cuvinte: Cu cîteva clipe înaintea accidentului său fatal: Adio, prieteni. Plec spre glorie!“

Cu 14 ani înainte ca viaţa să-i fie tragic curmată într-un accident de maşină absurd, Isadora Duncan a suportat pierderea dureroasă a celor doi copii ai săi adoraţi: Deirdre, în vîrstă de 5 ani, şi Patrick, de 3 ani, care au murit tot în urma unui accident auto.

Copiii s-au înecat, prinşi într-o maşină ce plonjase în Sena. Duncan avea să fie strangulată atunci cînd şalul pe care şi-1 înfăşurase de 2 ori în jurul gîtului s-a prins şi s-a răsucit în spiţele roţii unei maşini sport. Cu o zi înainte de a muri, ea zărise pe stradă o fată ce-i amintea de Deirdre şi i-a mărturisit unui prieten: Nu mai pot trăi într-o lume în care există copii frumoşi cu ochii albaştri şi cu părul blond. Nu mai pot!”.

Născută în San Francisco, pe data de 14 septembrie 1878, tînăra Isadora a speriat pe un producător de teatru pentru care trebuia să dea o probă, spunîndu-i: Am descoperit o artă pierdută de 2000 de ani. Vă aduc o idee ce va revoluţiona întreaga noastră epocă”.
Deşi nu ea a descoperit dansul interpretativ, a fost prima care a ridicat principiile antice greceşti ale mişcării improvizate la statutul de artă creativă în propriul său timp. Evitînd formalismul rigid al baletului, ea îşi baza stilul de dans pe sistemele estetice ale lui François Delsarte, ce promova sentimentalismul, spontaneitatea şi coodonarea vocii cu gestica corporale.

În luna decembrie a anului 1904, la vîrsta de 26 de ani, ea a iniţiat o relaţie toridă cu un scenograf, Gordon Craig, din care a rezultat fiica sa, Deirdre. Apoi, în anul 1906, a devenit amanta lui Paris Singer, unul dintre cei 23 de copii ai magnatului maşinilor de cusut Isaac Singer. Playboy-ul milionar i-a oferit 7 ani de lux, precum şi a doilea copil din flori, Patrick. După dans, copiii reprezentau centrul existenţei sale.
Primul accident auto a survenit în anul 1913, pe cînd locuia la Paris. Duncan a luat prînzul împreună cu cei 2 copii ai săi, apoi s-a întors la sala de repetiţii. Motorul maşinii închiriate să-i ducă acasă pe copii s-a oprit pe un val de pămînt de pe malul Senei. Şoferul a coborît să pornească motorul la manivelă şi şi-a dat seama cu groază că lăsase maşina în marşarier. Înainte de a apuca să oprească vehiculul ce o luase la vale, acesta a plonjat în fluviu, într-un loc în care apa era foarte adîncă. Pînă cînd Poliţia a reuşit să găsească şi să ridice maşina din rîu, Deirdre şi Patrick muriseră.

Dansatoarea mai avea de înfruntat şi alte tragedii.
În anul 1922, pe cînd avea 44 de ani şi devenise celebră în toată lumea, Duncan a renunţat la aversiunea faţă de căsătorie şi a devenit soţia poetului laureat al Revoluţiei Ruse, Serghei Esenin, cu 17 ani mai tînăr decît ea. Căsătoria a fost scurtă şi s-a încheiat dezastruos. Esenin, un alcoolic pe jumătate nebun, s-a sinucis într-un mod groaznic în ultima zi a anului 1925. Asemenea vieţii şi mariajului său, moartea sa a avut un caracter violent şi dramatic caracteristic. Aflat într-o cameră de hotel, el şi-a ars manuscrisele, şi-a tăiat venele de la încheietura mîinii, a scris o poezie de adio cu propriul sînge, apoi s-a spînzurat.
Duncan, şocată, a început să se gîndească la propria sinucidere; ea îi scria unui prieten: Sînt atît de nefericită, încît mă gîndesc adesea să-i urmez exemplul, dar în alt mod. Aş prefera marea”.

Asta se întîmpla cu 2 ani înaintea morţii sale, pe cînd locuia la Nisa şi ajunsese, practic, falită. Disperată să facă rost de bani şi fiind la un pas de evacuare din hotel din cauza notelor de plată neachitate, ea a acceptat un avans destul de redus din partea unui editor american pentru autobiografia sa. Duncan dorea să scrie despre arta sa, în vreme ce editorul său din Manhattan era mai interesat de aventurile ei ilustre. Ea a trimis de la Nisa o parte din material şi a primit în scurt timp o telegramă din New York: Destul cu ideile tale pompoase... Trimite capitole despre aventurile romantice... Să fie picante”.

Duncan a continuat însă să scrie despre artă, iar după terminarea altor cîteva capitole fără a pomeni nimic despre relaţiile sale, ea glumea sfidător cu un prieten: Douăzeci de mii de cuvinte şi sînt tot virgină”.
Nereuşind niciodată să fie cumpătată cu banii, ea a admirat un Bugatti într-un showroom, gîndindu-se să-1 achiziţioneze. Îi plăcuseră mereu maşinile rapide, iar acum ajunsese să treacă pe lîngă maşina de curse italienească aproape zilnic. În ziua de marţi, 13 septembrie 1927, ea a intrat în show-room şi a cerut să facă o cursă de probă. Proprietarul, Benoit Falchetto, a acceptat să vină personal în seara următoare cu maşina la celebra dansatoare pentru un parcurs de probă. Aceasta era ziua în care, pe drumul spre casă, Duncan a zărit fetiţa ce i-a amintit de Deirdre.
În seara următoare, chipeşul Falchetto a oprit în faţa hotelului ei în maşina sport. Noaptea era răcoroasă, iar Duncan tremura. O prietenă, Mary Desti, i-a oferit pelerina sa, însă dansatoarea a refuzat-o. Atunci Falchetto i-a oferit jacheta sa de piele, însă Duncan a preferat să-şi arunce pe umeri un şal roşu lung, cu franjuri de mătase, înfăşurîndu-1 de 2 ori în jurul gîtului. Apoi, s-a urcat în maşină şi le-a făcut semn cu mîna prietenilor săi, strigînd: Adieu, mes amis. Je vais á gloire!”.
În momentul în care Flachetto a demarat, capătul liber al şalului se tîra pe asfalt. Mary Desti i-a strigat Isadorei să-l tragă înăuntru, însă în cîteva clipe franjurile grele ale şalului s-au prins în spiţele roţii din spate a maşinii. Maşina accelera, iar şalul, atras de o uriaşă mînă invizibilă, s-a smucit brusc către spate, rupînd gîtul dansatoarei. În momentul în care capul femeii s-a lovit de portieră - spărgîndu-i-se nasul -, aceasta era deja moartă.

Flachetto a frînat puternic, iar prietenii Isadorei s-au repezit către maşină, încă nedîndu-şi seama despre ce se întîmplase. Însă Falchetto urla disperat în italiană: Madonna mia! Am ucis-o pe doamnă!”. Şalul era atît de puternic întins - între gîtul lui Duncan şi roata maşinii -, încît nu a putut fi desfăcut, trebuind tăiat.

Trei zile mai tîrziu, pe 19 septembrie, pe o ploaie măruntă, un dric în care se afla sicriul Isadorei Duncan, acoperit cu pelerina ei purpurie, cotea solemn pe străzile lăturalnice ale Parisului. Cortegiul funerar ar fi trebuit să treacă pe Champs Élysées, însă în ziua înmormîntării celebrul bulevard aparţinea paradei Legiunii Americane. Mii de admiratori ai dansatoarei s-au adunat în faţa crematoriului Pére Lachaise, iar după o scurtă slujbă, cenuşa i-a fost înhumată alături de cea a copiilor ei, Deirdre şi Patrick. (Sfîrşit)
CHARLES PANATI