Mircea Lucescu a fost rănit vineri într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti. Antrenorul se afla la volanul maşinii sale în momentul accidentului. El a fost scos din maşină de echipele de descarcerare.
Potrivit primelor informaţii, maşina lui Mircea Lucescu a intrat în coliziune cu un tramvai. Accidentul a avut loc pe bulevardul Vasile Milea din Capitală.
Cauza oficială a accidentului nu a fost făcută publică. Se pare însă că Lucescu ar fi încercat să vireze la stânga fără să se asigure corespunzător.
Daniel Vasile, reprezentant al ISU Bucureşti, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 13.40 şi s-a soldat cu două victime. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Potrivit lui Bogdan Opriţa, reprezentant al SMURD Bucureşti, Mircea Lucescu era constient când a fost scos din maşina accidentată. Antrenorul a suferit o contuzie toracică severă. Lucescu va fi supus unor investigaţii medicale specifice, precum electrocardiogramă, computer tomograf, analize de sânge.
Cea de-a doua victimă se află într-o stare mai bună şi nu are leziuni grave.(Antena3)

Comentarii recente
in urma cu 1 ora 56 minute
in urma cu 2 ore 21 minute
in urma cu 1 zi 7 ore
in urma cu 1 zi 15 ore
in urma cu 4 zile 1 ora
in urma cu 6 zile 14 ore
in urma cu 1 saptamana 2 zile
in urma cu 1 saptamana 3 zile
in urma cu 1 saptamana 3 zile
in urma cu 1 saptamana 3 zile