Skip to Content

Se scumpesc creditele în euro

euro_hartii.jpg

La începutul săptămânii viitoare, una dintre cele mai importante bănci de pe piaţa locală va majora dobânda la creditele ipotecare în euro cu 0,85 de puncte procentuale.

Analiştii spun că este doar începutul scumpirii împrumuturilor în moneda europeană. Românii sunt îndemnaţi să se împrumute în lei, deşi dobânzile sunt în continuare ridicate.

La un credit ipotecar de 50.000 de euro, pe 30 de ani, dobânda va ajunge la 7,5 la sută, faţă de 6,8 procente cât este în prezent. În aceste condiţii rata lunară va fi mai mare cu aproximativ 26 de euro, iar suma care urmează să fie rambursată creşte cu peste nouă mii de euro. În prezent, dobânzile la creditele în euro sunt de peste 7 procente, în timp ce la creditele în lei se apropie de 10 la sută, informeaza realitatea.

Economiştii spun că în perioada următaore nu ar trebui să ne aşteptăm la credite în lei mai ieftine. "Atâta timp cât dobânzile la lei rămân mai mari ca la euro si inflaţia va fi mai mare ca în zona euro, e greu de crezut că se va întâmpla curând să fie invers", spune Ionuţ Dumitru, economist şef la o bancă.

Din această lună, băncile vor aplica şi noile norme de creditare aprobate de BNR. Creditele imobiliare în euro vor avea un avans minim de 25 la sută, iar cele în lei de 15 procente. Creditele de consum se vor acorda pe maximum 5 ani, iar pentru finanţările în valută clienţii trebuie să dispună de garanţii de minimum 133 la sută din valoarea împrumuturilor.

Nu exista voturi